De veghe în lanul de porumb (3)

Stau cu o greață înfiptă-n vintre. Nu știu cum sau de ce mi s-a înfundat în suflet? Știu doar că mărirea mă va duce la limanul supraviețuirii. Ce veghez? Ca o santinelă a neputinței străjuiesc vigilent hoții de grăunțe lexicale. În fiecare noapte mă pândesc să adorm și se-nfing în măruntaiele vorbelor mele, disecându-le ca niște chirurgi nepricepuți, hăcuindu-mi sensurile, dându-le putregaiul uscat al știuleților-peniței lor șlefuite de exercițiul pastișei. Dar ce pot face? Să-i hrănesc cu venin.

(500)

Pictură: I.A.