Ce aud pereții când vorbesc cu ei (3)

Ană. Ană. Mă auzi? Te strânge la subțiori zidul ăsta de flori? Nu plânge. Sacrificarea ta va face trainică zidirea asta. În plus, iubirea m-a făcut să cred că ești aleasa și că peste veacuri de vreascuri tu vei rămâne un simbol al sacrificiului, iar eu un amărât de Zidar, întemeietor al crimei pentru creație. Hai, nu plânge că se-nmoaie stânca ce-ți formează culcușul veșniciei, ctitorie a edenului de piatră. Fii bărbată, Ană. Îndură-mă în netrebnicia mea și iubește-mă. Dar vântul printre crăpături șuiera a bocet.

(500)

Pictură: I.A.