Sunt un geniu (5)

În Rai nu se dă casting. O femeie îmbrăcată într-un costum negru, cu părul legat cu o banderolă roșie într-o coadă de cal, poartă grijuliu o cutie pentru vioară. Pașii ei par nesiguri, dar privirea ei emană fermitate. Se oprește brusc lângă vioara mea. Mă privește duios, la fel cum mă privea iubita mea mamă când a aflat că sufăr de Marfan, doar că mai are ceva, un aer divin. Niccolò, e timpul, îmi zice și mă atinge vaporos pe obraz, transformându-mă în note muzicale, mă acordează în cutia ei de lemn și zburăm.

(500)

Pictură: I.A.