Ceva mic și albastru

Între zăbrelele reci rana caldă îi aducea o fierbinte alinare, doar că mâna înghețată cu care își șterse sângele de pe frunte îi lăsă o răcoroasă senzație că snopitul ăla în bătaie nu o să fie ultimul. Nici bine nu-și irosi gândul că un zdrahon de tată îl apucă de părul rămas și-l trase pe podeaua plină de fecale, urlând. Eu te-am făcut, eu te omor, băiete. Chipul schimonosit începu să îngaime, Eu nu o să mor azi. Și mâine e o zi. Neomul îi crăcănă cu două degete gură și îi turnă Varat. N-o apuci tu.

(500)

Pictură: I.A.