Tot ce scriu devine realitate 3

 

De mi-ar grăi condeiul în dialectul vieții, făcând din dragoste o normă socială, iar sufletul să-mi fie clopot răsunător aș umple cu muzica inimii urechi afone de tirani zăluzi. De-aș avea-n peniță darul prorocirii, iar toate câte sunt în timpul neguros al științei sau tainele închise în sipetele minții să le cunosc lumina, astfel încât să mut soarele pe cerul foii mele și stelele să îmi licărească în frunte ca o cunună de gânduri. Abia atunci credința mea în Tine ar îmboboci și aș fi un om bun.

(500)

Pictură: A.I.