Tot ce scriu devine realitate 2

domnule sectorist. Atunci scrie, 'tu-ți grijania mă-tii. Dar nu pot, zise printre sughițuri de plâns, am degetul rupt și nu pot să văd de la sângele ăsta. Ce ai, mă, împuțitule? Las că-ți rup și altele. Scrie să scap de chelie. Nu pot. Nu ești nimic altceva decât un mitoman, mitocan, mârșav și mui, dar vocea se opri, fiindcă pe ușa izbită de perete intră tov. Sechelie ce îl lovi pe sectorist în piept cu pumnul și îl îmbrățișă pe tânărul ce purta pe frunte o cunună de spini. O să fie bine, nu mai plânge.

(500)

Pictură: A.I.