Un vechi prieten

 

Eram singur în deșertul durerii că ea nu va mai fi femeia pe care am numit-o mamă. Dar l-am întâlnit pe El. Stătea cu privirea-i îmbătrânită, admirând pustietatea din mine. Văzându-mă, mi-a zis că ar vrea să meargă alături de mine. Am scos din buzunar ultima felie de încredere și i-am întins-o, iar el mi-a mulțumit. La finalul călătoriei l-am întrebat, Bătrâne, de ce până să te întâlnesc, în nisip erau două urme, iar acum spre sfârșitul vieții e doar una? Când ți-a fost viața mai grea eu te-am dus în brațe.

(500)

Pictură: A.I. 

https://atelier.liternet.ro/articol/31983/George-Dometi/Un-vechi-prieten.html