Un vechi prieten 4

 

O cunoscusem la 4 ani. Chiar după ce am suflat în lumânările tortului aniversar am început să tremur, m-am făcut alb ca varul, respiram greoi și pe față îmi curgea transpirația. Norocul meu a fost ea. Mă salvase. Cum avea să o facă tot restul vieții. De fiecare dată când eram târât în rugina sidefie a bolii, ea era acolo ca un acid oxalic să mă salveze. Râia tristeții m-a acaparat la bătrânețe. Chiar și acum când vreau să mă sinucid, seringa cu insulină mă privește înțelegătoare de pe noptieră.

(500)

Pictură: A.I.

https://atelier.liternet.ro/articol/32042/George-Dometi/Un-vechi-prieten.html