Sala de așteptare 5

a morții. Când ajungi în ea, trebuie să îți vină rândul. Ea nu cunoaște compromisuri, nu știe de milă, de iertare și nici de dragoste, face doar ce știe ea mai bine, oferă bilete spre ceva-ul pe care-l dorești. Luna, cu misteriosul ei ochi căscat spre ea, ne privește, ne urmărește ultimele spasme și recepționează ultimul gând de tristețe, de singurătate și de liniște. E doar o fracțiune dintr-o clipă, suficient însă cât să se imprime definitiv în memoria astrului nopții nevoia noastră de viață.

(500)

Pictură: Anton Semenov