Gardul care ne separă 2

 

Uneori simt în piept sfârșitul și îmi mustește în vintre chemarea veșniciei. Dar nu mă pot vedea sclav al inspirației. De aceea ridic din chirpici o stavilă între neomul ce sunt și stârvul ce voi ajunge și ucid din fașă orice asemănare cu dumnezeirea, ca astfel să pot trăi departe de ochii lumii, ca un minotaur într-un labirint al năzuințelor deșarte. Nu mă pot descotorosi de emoții decât prin sacrificiu, astfel ucid cuvinte fără noimă și din oasele lor fortific înstrăinarea de lumea asta vie.

(500)

Pictură: Anton Semenov