A fost odată ca niciodată 14

o durere sinistră ce-mi rodea unghiile fără saț, smulgându-mi părul fir cu fir, zăcând ca drugul de fier înfipt în icoanele de lemn ale sufletului ce atârnau deasupra nemiloasei uitări. Șobolanii urii ronțăiau până la os un Dumnezeu răstignit de o idee nihilistă. Cum aș putea eu să o înțeleg când ea e născută din anxietatea unor prunci care cred că au tot viitorul înainte? Evident că mi-am vărsat sângele pe foi și am refuzat măruntaiele unei glorii nefericite prin aprecieri ce zac fără dram de adevăr.

(500)

Pictură: Anton Semenov