Telefonul fără fir 6

Cu osatura răblăgită, ce amintește de o fostă mână de bijutier, Adam ridică de toarta ciobită a cănii de tablă și lovește după un tainic ritm sacadat pietrele ce păstrează memoria sângerie a fraților lui. Ca răspuns, Ayal, paznicul lui din lagăr, îi șoptește la fel de metalic că da, el e următorul. Adam își duce vreascul vânăt cu patru degete către fruntea brăzdată de frica apoasă și izbind în taină caldarâmul temniței lui, îi mulțumește călăului. Acum poate să-și facă ultima rugăciune de sabat.

(500)

Pictură: Radu Carnariu