Mâhnirea zilei

 Sufletul fără de corp e ca drumul plin de colb. 

Searbăda carne inertă se întoarce în pământ, iar sufletul hălăduiește ca un mut după cuvânt, devenind hamal al morții, degustând licoarea sorții, nesperând nicio iertare de la vreo divinitate mare. 

E pierdut între extreme, bâjbâind printre tenebre, îndrumându-l fără vlagă un oracol de pe-o barcă, ce pe-a Styx-ului plutire colindă fără oprire. 

Îl îndeamnă să pășească în ținuturi calde, unde o să-și izbăvească puhoiul de păcate. 

Se înalță în simțire, cugetă zemos de scurt și lasă să se curgă în fire teama de necunoscut, fiindcă îl împinge în fapte și prin frica de trecut o să guste-n sânu-i lapte viitorul de rebut.