Mâhnirea zilei

 

Curg relele din noi ca dintr-un sac și luna vine cu încetinitorul, s-a întristat fericirea din acest veac și hâd ne pare viitorul. 

Străini cu inimile sloi ne par prieteni de aproape, mocirle de injurii curg din noi atunci când vor să ne îngroape. 

Suntem smochine dulci, dar putrezite, temple uitate-n care frica vibrează, suflete de fildeș ostenite și visele de banii ne torturează. 

Deșertul a pătruns în noi, strivind grăuntele de pace, ni se așază chipuri de strigoi și singuri nu avem ce face. 

După cataclisme și război, vioarele tăcură, ni se așterne-n minte o pâclă de noroi și semănăm în jur doar ură.