M-am mutat într-un castel (2)

 

Nu pot. Asta e clar. Da, privesc de pe fereastra de piatră norul ce-mi dă târcoale în fiecare zi la oră fixă, dar nu pot să îl urmez și pace. Trebuie să recunosc că distanța până la poalele stâncilor e mare și nu cred că mi-am făcut încă loc în gând curajului parapantist, de aceea îmi clănțăne genunchii de fiecare dată când mă urc pentru ultima primă dată. Știu, știu, turnul de fildeș sculptat în nisipul mișcător al nesiguranței mă poate salva, dar nu sunt eu cel care să se bucure. Zbor, norule.

(500)