Kitsch (4)

 

Doamne, iartă-mă. Că eu înaintea ta am greșit. Un deșert de disperare grotească e în cercul meu închis, aștern posac iudaice săruturi mincinoase pe obrazul prefăcut în zgură, uzat fiind de scepticismul anost în lumea asta pustie. Din lașitate cobor treptele evoluției ca să mă înțeleg pe mine prin alții, pustie dragoste de celălalt fără șovăiala, fără tăgada, fără sens, mi se răsucește în atrii și sfârșesc batjocorit de notorietate. Ce mediocru mă simt fiind cineva. Până și vorbele-mi sunt false.

(500) 

Pictură: Victor Frimu